Placa inscriptionata

by eandee

Numele sau era Adrien si avea o pasiune: tablitele metalice inscriptionate. Il atrageau in mod nespus si inima ii batea mai tare ori de cate ori vedea una noua pe strada, in vitrina unui magazin, la standul improvizat al unui vanzator de vechituri sau in vizita la diverse cunostinte asezate printre bibelouri ori aruncate prin sertare. Privea cu atentie fiecare detaliu si de cand punea ochii pentru intaia oara pe o tablita cauta moduri sa o adauge colectiei lui.

Facea achizitii importante intr-un ritm rapid si se simtea bine, problema sa cea mai mare era ca desi initial se lasa fermecat de fiecare piesa in parte si nu-si putea lua atentia de la ea o anumita perioada de timp, in cele din urma invariabil devenea inacceptabila, ii descoperea defecte sau unele aspecte grosolan concepute care cu timpul ajungeau sa-l obsedeze si sa-l oblige la a o depozita dimpreuna cu celelalte in cufarul sau special, pe care il ascundea sub pat.

Se intampla adesea sa gaseasca interes in mai multe placute simultan, lucrurile mergeau bine, plictiseala intervenea mai greu in aceste momente fiindca trecerea de la una la cealalta nu lasa loc unui timp de observatie suficient care sa-i atraga atentia asupra aspectelor neplacute.

Intr-una din zile isi exersa mersul deosebit de rapid pe un drum prafuit de tara cand s-a impiedicat de un colt parca infipt in pamant. S-a ridicat si s-a intors curios catre locul in care isi pierduse de sub control centrul de greutate si a inceput sa loveasca incet, cu piciorul, coltul cu pricina; pamantul s-a miscat si a observat ca marginea apartinea unui obiect implantat mai adanc. S-a aplecat si a inceput sa impinga si sa traga prin miscari repetitive de aceasta pana cand a eliberat chiar ceea ce parea a fi unul dintre obiectele pasiunii sale. Era intr-adevar o placuta, una foarte murdara al carei scris nu putea fi descifrat de fel. A bagat-o repezit in buzunar dupa care si-a continuat mersul.

Era una dintre perioadele de plictiseala pentru el, se gasea in pat privind catre tavan, cu mainile sub cap, incercand sa gaseasca un subiect interesant la care sa merite a cugeta. Dintr-o data si-a intors privirea catre cuierul in care isi agata hainele mai groase si a ramas asa cateva secunde. A coborat din pat si a inceput sa mearga agale catre cuier, a bagat mana in buzunarul unei haine prafuite si a scos placuta gasita in ziua in care se impiedicase.

Era acoperita de pamant uscat si parea mai degraba o bucata de gunoi decat un obiect de colectie (desi probabil ca exista oameni care colectioneaza gunoi). De langa cuier Adrien s-a aruncat direct in pat, pe spate, cu placuta tinuta in sus in ambele maini. A privit-o o vreme, dupa care s-a decis ca inainte sa o arunce ar fi o idee buna sa o treaca pe sub un jet de ap;, stia ca nu avea sa gaseasca nimic interesant dar macar asa ar fi avut constiinta impacata. Asta a si facut.

A scos-o din apa si a sters-o grijuliu cu un petic din blana de caprioara pe care il folosea pentru lustruitul ochelarilor. A tras apoi lampa langa el si a privit-o indeaproape.

Era o placuta aurie, stralucitoare cu o inscriptie facuta adanc dar intr-un mod care delimita cuvintele foarte placut, caligrafia era deosebit de eleganta fara sa para suparator de complicata, fiecare litera parea gandita in cel mai adanc detaliu, inlantuita de cea de dinaintea ei si de cea de dupa intr-un mod fluid si lipsit de efort, unele dintre acestea, scoase din context ar fi putut sa para suparatoare ochiului dar asa nu erau altceva decat o alternativa absolut perfecta pentru ceea ce fusese si pentru ceea ce urma, o alegere atat de buna incat se simtea aproape inumana, parca insasi succesiunea misterioasa a evenimentelor naturale statea reprezentate pe mica bucata metalica. In spatele ei se gasea un patrat din lemn, atent slefuit care se prindea de aceasta prin 4 mici suruburi, de asemenea aurii. Metalul era lipsit de orice fel de zgarietura sau semn de lovire.

Adrien si-a plimbat degetele peste inscriptie si a inchis ochii in timp ce a apropiat obiectul de nari, astfel incat sa-i poata simtii mirosul.

Saptamani intregi a fost obsedat de ea, era perfecta. Ajunsese sa creada ca aici s-a sfarsit activitatea lui de cautare, intr-o vreme devenise aproape convins de asta. Au fost momente linistite, frumoase, momente in care mergea hotarat pe strada fara sa se gandeasca macar a arunca o privire catre vitrine; in vizitele sale nu-si lua ochii din cei ai interlocutorilor iar cand totusi acest lucru se intampla era pentru ca vizita lua sfarsit.

Intr-una din seri, in timp ce isi contempla zambitor obiectul bunastarii sale a analizat mai atent spatiul infim dintre placa si lemn. Ceva nu era in regula si zambetul de pe fata a disparut aproape concomitent cu apropierea tablei de ochii sai cercetatori si fata incruntata: era o crapatura. Bijuteria lui avea o crapatura! Crapaturile erau acceptate in lumea sa ca fiind semne care transformau orice piesa de colectie intr-un gunoi lipsit de valoare.

Zile intregi s-a gandit Adrien daca sa arunce placuta, adormea cu gandul la asta si se trezea in acelasi mod. Ii placuse atat de mult, era perfectiune..dar totusi era crapata, nu putea sa accepte crapatura! A fost o perioada zbuciumata. Nu il deranja nici placuta in sine, nici cel care o crapase; ele faceau parte din evenimente naturale iar pe natura nu ai cum sa fii suparat dar il deranja imposibilitatea de lua o decizie, voia sa stie ca din punct de vedere obiectiv a procedat corect, a facut alegerea potrivita.

De aici, poate ca Adrien a aruncat-o si imediat in aceeasi zi a mers in cautare de noi achizitii care sa ii usureze inima, poate ca a si gasit ceva interesant si poate ca a fost mai insetat ca niciodata ca numarul noilor achizitii sa fie unul record. Poate ca seara isi aducea cateodata aminte de vechea lui placuta aurie sau poate ca acceptase ideea ca fusese un gunoi de care trebuia sa scapi.

Poate ca si-a gasit o alta placuta aparent perfecta intre timp sau poate…

Advertisements