Nu se mai poate

by eandee

De 2 luni incerc sa mai scriu cate ceva pe aici dar nu reusesc sub nicio forma in principal din cauza ca aparent nu gasesc momentul potrivit in care sa am cele doua ingrediente necesare: timp si inspiratie.

Dar gata! nu se mai poate asa! o sa postez cate ceva in fiecare zi, fie el si un cuvant sau o propozitie, in ideea ca la un moment dat imi va intra in sistem ca trebuie sa scriu iar atunci o sa pot incropi ceva mai de Doamne-ajuta.

Pana una alta las aici niste randuri de care ma apucasem ieri, dar bineinteles ca nu am avut timp sa termin; nu e nici un sfert dintr-un sfert din ce aveam de fapt in minte dar na.. profesorul de fizica din liceu ne-a invatat (atunci cand nu indruga cum vede el sfarsitul lumii care e fix dupa colt) ca cel mai greu in a muta un dulap este la inceput, sa continui apoi e mai usor cica.

Voila:

“De multa vreme simt nevoia sa scriu ceva, doar ca ce anume nu imi e foarte clar ; mi se pare ca mi-au cam ruginit rotitele a ceea ce imi vine sa numesc «talent scriitoricesc »  daca as putea sa-l numesc talent (probabil ca nu). De fapt nici nu stiu daca au fost unse vreodata, singurul lucru de care sunt sigur e ca nu duc lipsa de imaginatie ; cum sa transpun imaginatia asta in ceva ce poate fi macar tolerat de catre mintea cuiva care citeste e cu totul alta poveste.

O sa ma apuc, timp de cateva zile, de a stoarce fiecare abces dat de vreun ratacit impuls creator si de a arunca rezultatul peste tastele laptop-ului meu prafuit (se murdareste atat de des incat am cam renuntat sa-l mai curat) ca un Pollock ce improsca cuvinte in loc de culori si poate cine stie, candva si  vreo mizerie de-a mea o sa ajunga sa valoreze de ordinul sutelor de milioane de dolari.

C’est parti :

7:00 – alarma enervanta de la telefon ma trezeste tocmai cand visul ajungea in punctul culminant, mi-e somn de ma c*c pe mine ca de fiecare data cand ma culc la 2 cu gandul ca ma descur eu a doua zi (nici daca ma culc prea devreme nu ma ajuta prea mult, as fi in stare sa dorm zile intregi). Plimb degetul semi-amortit pe ecranul telefonului pana reusesc sa adaug 15 minute la ora initiala si ma pun la loc pe perna in speranta ca o sa ma intorc exact in punctul din care am ramas. Nu ma intorc nicaieri si parca dupa nici 2 secunde alarma porneste din nou. Mi-e somn, am ochii lipiti si am transpirat peste noapte astfel incat numai gandul de a inlocui pilota cu un strat de aer rece ma face sa iau in serios varianta de a spune pas zilei de azi.”

Mi-e somn, ma culc, sper ca maine dimineata sa nu fie la fel ca in paragraful de mai sus.

 

Advertisements