Munţi, zăpadă.. coafura rezistă

by eandee

Sieranevada :

Aparent mulţi nu văd nicio legătură între titlul filmului şi acţiunea din acesta. Poate greşesc dar mie mi se pare una destul de clară.

Sierra Nevada e un masiv muntos din Spania al cărui nume ar însemna în traducere „lanţ muntos înzăpezit” sau „lanţ înzăpezit” iar filmul urmăreşte exact evoluţia legăturilor dintr-o familie extinsă, soarta lor înlănţuită datorită relaţiilor de rudenie/prietenie. Când mai iei în considerare şi că filmările s-au făcut iarna şi că în anumite scene, ferestrele apartamentului în care se desfăşoară acţiunea sunt luate cu asalt de către imenşi fulgi de zăpadă, legătura devine una destul de evidentă.

Începutul e unul destul de plictisitor şi ciudat; spectatorul s-ar putea să înceapă a-şi pune întrebări cu privire la alegerea facută, poate chiar să devină neliniştit, mai ales în contextul duratei de aproximativ 3 ore a peliculei. Neliniştea însă îi trece parţial după ce acţiunea se mută în maşina condusă de Lary (Mimi Brănescu), care prin nonşalanţa şi sarcasmul răspunsurilor (ce vor continua pe parcursul întregului film până să îşi ia bătaie) date soţiei sale Laura (Cătălina Moga) reuşeste să stârnească dacă nu râsul în hohote măcar zâmbetul celor din sală. Dar să revenim la început: e filmat la o intersecţie de straduţe din Bucureşti, de pe trotuarul opus celui pe care nişte omuleţi  aleargă de colo-colo, câteodată pe jos câteodată în maşină, lăsându-te să te întrebi care dintre ele vor fi personajele urmărite în film. Când mai pui la socoteală şi faptul că jumătate din cadru e ocupat de pavilionul unei maşini atunci înţelegeţi de ce l-am catalogat drept ciudat.

De altfel tehnica de filmare este una destul de neobişnuită, după părerea mea, pe parcursul întregului film. Multe cadre sunt filmate din holul unui apartament (exagerat de) întunecat, într-un stil clar-obscur, acestea fiind puse pe câte o cameră sau alta în funcţie de ce uşă e deschisă (câteodată niciuna) iar sunetele, în încercarea de a păstra autenticitatea poziţionării camerei, se aud slab şi neclar până la de-a dreptul neinteligibil. Toată lipsa asta de lucşi ar da senzaţia unui film de groază mai degrabă dacă ar fi adăugate altfel de sunete şi dacă apartamentul nu ar fi unul cu totul şi cu totul specific blocurilor comuniste în care majoritatea locuitorilor probabil se bucură de frumoasa vârstă a 3-a.

Despre personaje nu voi vorbi foarte mult, doar câteva lucruri care mi s-au părut notabile. Presupun că ele reprezintă tipologii ale românului modern.

Lary, cam singurul personaj neantipatic  până la capăt, alege, după cum spuneam, în detrimentul aspectului său aparent sumbru, cel mai probabil datorat perioadei de doliu, să refuze a lua lucrurile prea în serios, chiar şi atunci când pentru ceilalţi ele par a fi de-a  dreptul tragice. E un individ civilizat, cumpătat, fost neurolog care acum se ocupă cu vânzarea de medicamente şi un fel de personaj principal. Capacitatea lui de aface haz de necaz îi dispare atunci cand este luat la înjurături şi chiar agresat în urma unui conflict început de Laura care plecată singură la Carrefour şi uitând să-şi ia ţigări se opreşte la un magazin, parcând pe locul cuiva, unde, trezindu-se blocată este apoi la rândul ei înjurată şi aproape bătută de către un locatar al blocului (Andi Vasluianu). Pe scurt: sub acţiunea emoţiilor puternice el se destăinuie soţiei  cu privire la copilăria ciudată sub spectrul tatălui adulter şi mamei care alege să ignore în mod voit acest aspect, într-o parcare din faţa unui bloc în construcţii.

Fast forward despre acţiune şi personaje fiindcă vreau să discut mai degrabă despre alte aspecte:

Acţiunea se desfăşoară după cum am spus într-un apartament vechi, cu ocazia parastasului ţinut  la 40 de zile dupa moartea tatălui lui Lary.

Sebi e un individ adept al terapiei conspiraţiei, dependent de internet, într-o continuă tentativă de multe ori ridiculizată de a-i convinge şi pe ceilalţi despre veridicitatea ideilor sale. El e trezit la realitate doar atunci cand tatăl desfrânat şi bătăuş cu porecla de Toni Mexicanu’ (perfect interpretat de Sorin Medeleni) îşi face apariţia la parastas spre indignarea tuturor, cu precădere a soţiei înşelate (Ana Ciontea) care bocise o bună parte din film, într-un mod aproape neverosimil şi enervant, smiorcăind fiecare cuvânt.

De altfel nu a fost singura:  Sandra (Judith State), sora lui Lary, se smiorcăie la fel de tare din cauza preaslăvirii regimului comunist de către semi-senila Evelina (Tatiana Ienkel), senilitate care nu am reuşit nici până la sfârşit să înţeleg dacă trebuie atribuită personajului sau mai degrabă actriţei.

Nuşa (Dana Dogaru, perfect interpretată de asemenea, ea şi Toni dând cel mai mare grad de autenticitate personajelor jucate) e soţia răposatului, de o religiozitate fixistă dar destul de raţională în rest, singura căreia chiar îi pasă ca preotul să ţină slujba înainte ca lumea înfometată să se năpustească asupra sarmalelor şi mămăligii. Asta dacă nu îl luăm în considerare pe dl. Popescu (interpretat de magicianul abracadabrian Marian Râlea), un individ pios şi limitat, genul pe care ţi-e şi ruşine să-l contrazici şi ale cărui teorii nu pot decât să trezească un râs înfundat.

În film apar şi Cami, sora lui Sebi, adolescentă rebelă, victimă a cuplului disfuncţional Toni-Ofelia, care îşi aduce o prietenă croată în stare de semi-inconştienţă (Petra Kurtela) ce îşi marchează  traseul prin decorul filmului cu vomă la fel cum ar face-o un câine cu urină; soţul arogant al Sandrei – Gabi (Rolando Matsangos); Relu (Bogdan Dumitrache) fratele lui Lary de o complicitate delicioasă la scena finală; o tipă care greşeşte măsura unui costum cumpărat pentru Sebi;  câţiva figuranţi şi .. preotul (Valle Dellakeza): un fel de Godot autohton care spoiler alert spre deosebire de acesta, îşi face în cele din urmă apariţia.

Despre preot:  după părerea mea filmul surprinde multe aspecte atât de familiare nouă românilor: situaţii, emoţii, senzaţii.. de altfel totul este atât de autentic românesc încât încerc să-mi deau seama ce înţelege un spectator străin din toate astea, reuşeşte el oare să priceapă semnificaţiile din spatele fiecărui gest sau motivul pentru care lucrurile se desfăşoară în felul în care o fac?

Perspectiva unui american să zicem asupra acţiunii e probabil similară cu cea a unui român ce vizionează un film ilustrator al vieţii de prin orientul mijlociu. Mulţi s-ar ataca destul de tare la afirmaţia asta şi ar reproşa „ba nu! si noi suntem tot crestini!”

Legat de asta..unul dintre aspecte foarte bine suprinse în Sieranevada este creştinismul „de suprafaţă”: cea mai mare parte a acţiunii se desfăşoara în aşteptarea preotului cu toate ca o singură persoană, Nuşa, dă doi bani pe semnificaţia din spatele slujbei, restul fie revoltandu-se la fiecare minut reclamând foamea acerbă ce i-a cuprins fie mâncând pe furiş.  A nu se înţelege că scăderea importanţei pe care oamenii o acordă religiei e ceva ce se găseşte doar la noi, nu, este un eveniment global, doar că păstrarea unor obiceiuri şi ale unor tipare comportamentale dintr-un soi de inerţie, fără ca cineva să le mai ştie sensul sau să-i mai pese cuiva de acesta e un laitmotiv al existenţei pe aceste meleaguri.

Finalul este marcat de un apogeu al manifestării umorului (negru) ca răspuns la absurdităţile existenţei, tradus printr-un râs contagios generat şi întărit de complicitatea dintre cei doi fraţi, fii ai răposatului, contagiozitate care va trece poate şi dincolo de ecrane.

În final: nu este Avengers, nici Batman şi acţiunea nu se petrece în Westeros. Printre actori nu se numără Jason Statham şi nici vreun românaş care să-i semene, nimeni nu împuşcă pe nimeni, nimic nu explodează în afară de Andi Vasluianu şi nicio tipă nu se dezbracă. Dacă elementele amintite mai sus sunt prezente în 90% din filmele pe care le vizionaţi de obicei vă veţi pierde 3 ore din viaţă cu Sieranevada.

Pentru restul: e un film interesant, probabil nu va câştiga un Oscar dar prezintă autentic lumea în care trăim; ce vreau să spun e că nu părăseşti atmosfera din film nici după ce se reaprind luminile, nici după ce părăseşti sala de cinema şi nici chiar dupa ce ajungi acasă. Pentru o bună perioadă de timp vei avea impresia că încă te uiţi la …Sieranevada.

Advertisements