altercaţii filosofice

by eandee

angryman

Mi s-a întâmplat în ultima vreme să intru în diverse altercaţii cu diverşi indivizi din cauza unor motive dintre cele mai stupide.

M-am întors în ţară cu gândul că voi începe să adopt şi eu aceeaşi atitudine lejeră a oamenilor printre care trăisem, îmi imaginam cum voi răspunde zâmbitor oricărei insulte şi cum îl voi îmblânzi pe cel care mi-a adresat-o facând până la final din el chiar un soi de amic.

În realitate însă parcă prea apar din senin, prea e manifestată răutatea într-un mod cât se poate de gratuit, fără niciun fel de motiv aparent pentru cel care alege să o facă altul decât a provoca indispunere.

Că e vorba de un individ căruia nu-i convine că-ţi bălăngăni tu picioarele la tracţiuni, un grup de băieţi care fac remarci de doi lei către fata din stânga ta şi se supără când intervii, doi tipi care găsesc să se amuze pe seama faptului că sub cartea pe care o citeşti în metrou mai ai una sau un muncitor căruia i s-a părut că ai călcat pe nu-ştiu-ce plasă pe care de altfel tu făcusei chiar un efort notabil de o evita, nu poţi să nu te întrebi retrospectiv ce naiba au avut de câştigat prin comportamentul aberant pe care l-au exprimat.. de ce? la ce bun? sau măcar.. de ce în felul ăsta?

Revenind însă: nu am reuşit să mă comport deloc aşa cum îmi imaginasem iar răspunsurile mele au variat de la o replică acidă până la trimiteri pătimaşe către propriu-mi organ erectil şi diverse alte invective, lucru care de multe ori e privit cu stupefacţie având în vedere profilul meu de individ pletos şi cumva rezervat în mulţime, profil din partea căruia probabil nu au parte de cine ştie ce reacţii în general.

E normal? Nu.. dar cel puţin aşa mă consolez cu gândul că le-am stricat ziua în aceeaşi măsură în care mi-au stricat-o şi ei mie. În rest sunt omul cu cele mai atente maniere.

Acum însă încerc să caut un răspuns iar singurul pe care îl găsesc e acela că pur şi simplu norul şi umbra care au dăinuit asupra acestor meleaguri au favoritzat creşterea celor mai urâte dintre buruieni: buruienile intoleranţei, răutăţii până la sadism, invidiei mereu ţinute în viaţă de humusul nesiguranţei şi imaginii deplorabile despre sine şi lumea înconjurătoare, cu pierderea totală a speranţei pentru ceva mai bun.

Suntem o naţie lipsită de spiritualitate iar hăul ăsta încercăm a-l acoperi cu religia ale cărei principii cele mai importante nu sunt respectate nici de către cei mai fanatici practicanţi. Spiritualitatea nu e religie sau cel puţin nu în modul practicat de noi, respectarea minuţioasă a unor practici urmată de o atitudine intolerantă e zero.

Spiritualitatea e cultură iar naţia asta incultă, fără aproape nicio urmă de speranţă, se îndepărtează vertiginos de valorile morale care ar putea-o scoate din mizerie, valori pe care alte naţii şi le-au asumat cu secole în urmă, naţii cărora mergem să le culegem căpşunile de inteligenţi, descurcăreţi şi atotştiutori ce suntem.

nota bene: episoadele impulsive sunt doar nişte manifestări acute ale unei lipse dramatice de civlizaţie ghicită în fiecare postare fix pe centrul ieşirii din metrou a indivizilor avizi de scaune, a staţionării indolente pe ambele părţi ale scărilor rulante, a lipsei oricărei formule de salut din partea vânzătorului de la casă ori vecinului căruia tocmai ce i-ai ţinut uşa deschisă etc etc etc etc etc ETC ETC

Advertisements