sapientia et doctrina

by eandee

Fiinţa vie în general şi poate mai mult decât restul, cea umană, este caracterizată de un proces continuu de adaptare la mediul extern prin capacitatea de a detecta schimbările care au loc şi de a răspunde le ele prin reglarea organismului (eliberare de hormoni sau secreţii exocrine, modificări de temperatură, stimularea unor grupe musculare sau a unor regiuni din creier etc)  şi cu timpul, prin experienţă, chiar ajunge să descopere şi să prefere anumite forme de răspuns, şi anume pe cele care s-au dovedit cele mai potrivite în situţia respectivă. – aici intră de asemenea şi forme de adaptare ale comportamentului, spre exemplu evitarea unor persoane dezagreabile ori încetarea atitudinilor ce pun viaţa în pericol.

Atunci când acest proces de adaptare, indispensabil vieţii, dintr-un motiv sau altul încetează, viaţa din organismul respectiv se stingea şi ea- când devenim incapabili să învăţăm care sunt parametri mediului  în care ne aflăm şi cum ar fi bine să răspundem la ei, devenim incapabili să supravieţuim.

Astfel că zicala ”Omul cât trăieşte învaţă” este greşită, corect fiind ”Omul cât învaţă trăieşte.”

Advertisements