dezvelirea statuii

Despre lucrurile la care mă gândesc atunci când lumea mă întreabă de ce sunt trist.

altercaţii filosofice

angryman

Mi s-a întâmplat în ultima vreme să intru în diverse altercaţii cu diverşi indivizi din cauza unor motive dintre cele mai stupide.

M-am întors în ţară cu gândul că voi începe să adopt şi eu aceeaşi atitudine lejeră a oamenilor printre care trăisem, îmi imaginam cum voi răspunde zâmbitor oricărei insulte şi cum îl voi îmblânzi pe cel care mi-a adresat-o facând până la final din el chiar un soi de amic.

În realitate însă parcă prea apar din senin, prea e manifestată răutatea într-un mod cât se poate de gratuit, fără niciun fel de motiv aparent pentru cel care alege să o facă altul decât a provoca indispunere.

Că e vorba de un individ căruia nu-i convine că-ţi bălăngăni tu picioarele la tracţiuni, un grup de băieţi care fac remarci de doi lei către fata din stânga ta şi se supără când intervii, doi tipi care găsesc să se amuze pe seama faptului că sub cartea pe care o citeşti în metrou mai ai una sau un muncitor căruia i s-a părut că ai călcat pe nu-ştiu-ce plasă pe care de altfel tu făcusei chiar un efort notabil de o evita, nu poţi să nu te întrebi retrospectiv ce naiba au avut de câştigat prin comportamentul aberant pe care l-au exprimat.. de ce? la ce bun? sau măcar.. de ce în felul ăsta?

Revenind însă: nu am reuşit să mă comport deloc aşa cum îmi imaginasem iar răspunsurile mele au variat de la o replică acidă până la trimiteri pătimaşe către propriu-mi organ erectil şi diverse alte invective, lucru care de multe ori e privit cu stupefacţie având în vedere profilul meu de individ pletos şi cumva rezervat în mulţime, profil din partea căruia probabil nu au parte de cine ştie ce reacţii în general.

E normal? Nu.. dar cel puţin aşa mă consolez cu gândul că le-am stricat ziua în aceeaşi măsură în care mi-au stricat-o şi ei mie. În rest sunt omul cu cele mai atente maniere.

Acum însă încerc să caut un răspuns iar singurul pe care îl găsesc e acela că pur şi simplu norul şi umbra care au dăinuit asupra acestor meleaguri au favoritzat creşterea celor mai urâte dintre buruieni: buruienile intoleranţei, răutăţii până la sadism, invidiei mereu ţinute în viaţă de humusul nesiguranţei şi imaginii deplorabile despre sine şi lumea înconjurătoare, cu pierderea totală a speranţei pentru ceva mai bun.

Suntem o naţie lipsită de spiritualitate iar hăul ăsta încercăm a-l acoperi cu religia ale cărei principii cele mai importante nu sunt respectate nici de către cei mai fanatici practicanţi. Spiritualitatea nu e religie sau cel puţin nu în modul practicat de noi, respectarea minuţioasă a unor practici urmată de o atitudine intolerantă e zero.

Spiritualitatea e cultură iar naţia asta incultă, fără aproape nicio urmă de speranţă, se îndepărtează vertiginos de valorile morale care ar putea-o scoate din mizerie, valori pe care alte naţii şi le-au asumat cu secole în urmă, naţii cărora mergem să le culegem căpşunile de inteligenţi, descurcăreţi şi atotştiutori ce suntem.

nota bene: episoadele impulsive sunt doar nişte manifestări acute ale unei lipse dramatice de civlizaţie ghicită în fiecare postare fix pe centrul ieşirii din metrou a indivizilor avizi de scaune, a staţionării indolente pe ambele părţi ale scărilor rulante, a lipsei oricărei formule de salut din partea vânzătorului de la casă ori vecinului căruia tocmai ce i-ai ţinut uşa deschisă etc etc etc etc etc ETC ETC

Advertisements

sfatoree

Supune orice experimentului, analizeazează avid, dedu empiric şi fă din orice un studiu de caz. Trage mereu concluziile şi adaptează-te lor.

Riscă orice în afară de viaţă, pune experienţa mai presus de material şi nu te conforma în totalitate niciodată.

Priveşte critic orice, contrazice-te şi când ştii sigur că nu ai dreptate, procesează argumentele care ţi se aduc dar mai ales procesează modul în care îţi sunt aduse.

Stabileşte-ţi obiective care mai de care mai stupide şi tratează-le ca pe scopul tău în viaţă, învaţă din drumul care te duce la atingerea lor şi râzi de perplexitatea oamenilor în faţa dârzeniei tale absurde.

Ce nu înţelegi imită, explică-ţi motivele gestului în funcţie de rezultatele obţinute prin aplicarea lui.

tremens

Nu am pretenţia că aş fi făcut vreodată ceva semnificativ din punct de vedere artistic dar îmi dau seama totuşi că forţa creatoare trebuie să vină dintr-un zbucium interior, din turbare, din intensitate.

Inspiraţia nu poate izvorî dintr-o viaţă călâie, creaţia presupune exaltare, flacără, delir.. e sublimarea emoţiilor asfixiante.

Ordinea, formalitatea şi scrupulozitatea sunt sterile.

Există filme pe parcursul cărora ești nevoit a-ți aminti, de fapt mai degrabă a-ți impune conștientizarea faptului  că ceea ce vezi este ficțiune iar oamenii niște actori, altfel acțiunea este aproape imposibil de suportat.

De mult nu mai văzusem un astfel de film.

Apa trece şi pietrele ce formau podul nu rămân

2015-10-24-15-35-06

 

Îmi amintesc de parcă a fost mâine

cum ne plimbam, stând ficşi pe loc, grăbiţi,

cum dimineţile cotcodăcea un câine,

cum ne-aşezam în pat să ne trezim, topiţi.

 

Ne-ndepărtam mereu ca să ne-atingem,

îmi amintesc de parcă a fost mâine.

Puneam scrisorile pe foc ca să îl stingem

şi s-auzim mai bine, în urechi, miezuri de pâine.

 

Am uitat totul atât de lucid..

Dar ce tot spun mai devreme tăceam

că-mi amintesc de parcă a fost mâine.

Ştiu că din ochi lacrimi scuipam când nu plângeam.

 

Imaculaţi, ca rufele pătate,

în lanţurile libertăţii prizonieri,

aş vrea să-mi amintesc dar din păcate

am uitat totul de parcă a fost ieri.

rusnaci la pârnaie

« Dostoïevski chemine sur différents thèmes de la nature humaine et de la condition humaine » se încheie scurta descriere a clasicului rus în articolul dedicat lui pe wikipedia, varianta în limba franceză, şi exact acest studiu asupra naturii umane făcut şi prezentat într-un mod foarte direct, brut, sincer, mi s-a părut a fi tema principală din romanul ale cărui ultimi pagini tocmai ce le-am parcurs: „Amintiri din casa morţilor”.

Este cel de-al optulea volum pe care l-am citit, după “Idiotul”, „ Crimă şi pedeapsă”, „Fratii Karamazov”, „Demonii”, „Însemnări din subterană” , „Adolescentul” şi „Jucătorul”, al cuiva care ar putea trece drept unul dintre autorii mei preferaţi.

Fără să urmeze un fir complex al acţiunii, sau mai exact un fir al acţiunii de orice fel, Dostoievski încearcă sa contureze cât mai bine profiluri psihologice colegilor de ocnă ai lui Alexandr Petrovici Goriancikov ce-şi ispăşeste o pedeapsă de 10 ani într-o închisoare din Siberia, de multe ori ajungând să facă supoziţii foarte complexe ce au ca puncte de plecare caracteristici aparent nesemnificative ale acestora. Cel mai probabil în spatele scrierilor şi caracterului personajelor stă însăşi exprienţa trăita de autorul rus în perioada incarcerării sale pentru 4 ani.

Sunt prezentate tipologii de personalităţi, de caractere, de oameni, care dacă nu vor fi lesne de regăsit în propriile experienţe ale cititorului vor constitui cu siguranţă excelente exerciţii de analiză.

Intersant este că pe lângă o caracterizare să-i spunem individuală există şi una a spiritului deţinuţilor luaţi ca un singur corp, o caracterizare colectivă care în cele din urmă prin consecvenţa ei reuşeşte să dea o idee destul de cosistentă asupra conştiinţei comune a acestora şi asupra perspectivei din care ei înţeleg situaţia în care sunt puşi,

Alexandr Petrovici este văzut până în ultima zi de ispăşire a pedepsei ca fiind diferit de majoritatea constituită din oameni simpli, rezistenţi, obişnuiţi cu muncile grele şi cu alt sistem de valori, ceea ce face din integrarea sa un act foarte dificil, dificultate ce se poate extrapola şi la diferenţele de percepţie cu privire la viaţă dintre intelectuali şi oamenii de rând aflaţi chiar în afara gratiilor.

Inflamaţie

creierii nopţii

insomnie …din nou

creierii mei

incandescenţi, dogoare

ţipăt al conştiinţei

de luptă, cu ecou

creierii mei – arcaşi

săgeţi înaripate

aripi de gând, Icarus

ceară topită, un parfum de fulgi arşi

somn imposibil

manie? plauzibil

creierii nopţii

tac

creierii mei

la atac.